Testare WLTP

DE LA NEDC LA WLTP - PROCEDURI NOI DE TESTARE A CONSUMULUI ȘI A EMISIILOR AUTOMOBILELOR

*Datele referitoare la consumul de carburant şi emisii CO2 sunt obţinute în urma testelor în laborator, în acord cu legislaţia Uniunii Europene si sunt destinate comparării cu valorile altor vehicule. Cifrele pot să nu reflecte rezultatele în condiţii reale. Echipamentele opţionale, întreţinerea, stilul de condus şi condiţiile meteorologice pot afecta rezultatele oficiale. Datele pentru vehicule au fost obţinute în condiţiile de testare în noul ciclu WLTP.

WLTP (The Worldwide Harmonised Light Vehicle Test Procedure), este noua procedură de testare a automobilelor, din punct de vedere al condițiilor de deplasare. Aceasta vine ca un „update” al procedurii NEDC (New European Driving Cycle) și a fost introdusă din septembrie 2017, urmând ca toate noile vehicule ușoare să aibă parte de acest tip de testare până în septembrie 2018, iar cele mai vechi, până în 2019.  

Ce presupune testarea de tip WLTP?

WLTP presupune teste de laborator mult mai riguroase și mai corecte din punct de vedere al condițiilor reale de condus. Testarea va dura de două ori mai mult decât cea anterioară (NEDC), însă rezultatele vor fi mai precise și vor reflecta, într-un procentaj mult mai mare, specificitățile condusului, având în vedere activitățile zilnice ale șoferilor.

Ce aduce nou testarea WLTP?

Față de vechiul tip de testare, WLTP oferă testarea condițiilor într-un mod realistic, conform experienței zilnice de condus a șoferilor. Noile tehnologii folosite pe automobilele din zilele noastre au realizat modificări în ceea ce privește consumul de carburant și numărul de emisii. Astfel, WLTP are în vedere și acest aspect și necesită o durată de două ori mai mare față de timpul de testare oferit de NEDC, pentru măsurarea eficientă a consumului de carburant și a emisiilor de CO2.

Diferențe între NEDC și WLTP.

Ciclu de testare:

NEDC: Un singur test al ciclului

WLTP: Un ciclu mult mai dinamic și reprezentativ pentru condițiile zilnice de șofat

Durata ciclului:

NEDC: 20 minute

WLTP: 30 de minute

Ciclul de distanță:

NEDC: 11 km.

WLTP: 23.25 km

Faze de condus:

NEDC: două faze: 66% urban și 34% în afara regiunii urbane

WLTP: patru faze mult mai dinamice: 52% urban și 48% în afara regiunii urbane

Viteză medie testată:

NEDC: 34 km / oră

WLTP: 46.5 km / oră

Viteză maximă testată:

NEDC: 120 km / oră

WLTP: 131 km / oră

Influența echipamentului suplimentar:

NEDC: În această etapă de testare nu au fost luate în considerare impactul emisiilor de CO2 și performanța consumului.

WLTP: Sunt luate în considerare caracteristicile suplimentare (în funcție de modelul mașinii)

Treptele de viteză:

NEDC: Automobilul are puncte fixe de schimbare a vitezelor 

WLTP:  Puncte diferite de schimbare a vitezelor, pentru fiecare automobil 

Test de temperatură:

NEDC: Măsurători la temperaturi de 20 – 30 grade Celsius

WLTP: Măsurători la temperaturi de 23 grade Celsius și valori ale CO2 – ului corectate la 14 grade Celsius

Testele WLTP vor oferi specificații mai precise, realizate în urma testărilor riguroase. Din 2019, toate vehiculele vor trebui să fie supuse testelor WLTP, iar proprietarii automobilelor vor beneficia de acuratețea rezultatelor în urma acestor noi teste.